Este timpul ca România să nu mai accepte autostrăzi de mâna a doua!

Este timpul ca România să nu mai accepte autostrăzi de mâna a doua!

Asociația Construim România a urmărit îndeaproape evoluția  din jurul lotului 3 al autostrăzii A1, secțiunea Lugoj-Deva. Pe această cale ne arătăm susținerea față de surprinzătoarea determinare a CNAIR, care, în sfârșit, acționează corect și refuză recepția unui lot de autostrada pe motiv de proastă calitate a execuției. Considerăm că decizia de reziliere a contractului este justificată în acest caz și sperăm că este un prim pas în trecerea la construcția unor autostrăzi conforme, așa cum România merită și are mare nevoie.

În același timp, nu înțelegem insistența cu care Ministrul Cuc a impus celor două companii (CNAIR și COMSA) termenul de 12 august în vederea recepției în condițiile în care problemele de pe acest lot de autostradă erau foarte bine cunoscute de către dânsul.

Calitatea de construcție a autostrăzilor din România este între proastă și extrem de proastă. Practic, din întreaga rețea de 828 km, doar puțin peste 60 km sunt construiți la o calitate acceptabilă pentru o autostradă europeană.

Construcția proastă a terasamentelor și rambleelor a devenit normă în România. Aproape că nu există tronson de autostradă care să nu prezinte denivelări în carosabil ori acces pe poduri sau viaducte fără „scară” la intrarea pe pod. Proasta calitate este atât de generalizată încât a ajuns sa fie considerată normală. Nu, nu este normală.

Niciuna dintre problemele de calitate vizibile ale lotului 3 Lugoj-Deva, atent documentate de membrii ai comunității, nu sunt minore. Toate sunt probleme de calitate pentru care în occident, acolo de unde provin mare parte din constructori, lucrările ar fi închise pe termen nedefinit până la reconstrucția totală și conformă pe cheltuiala constructorului. Pentru că altfel, la vitezele de circulație specifice autostrăzii, fiecare defect reprezentă un pericol care poate duce la accidente. Ori pe autostrăzi este foarte ușor ca o simplă tamponare să escaladeze rapid la zeci de vehicule implicate și să rezulte în răniți grav și morți.

Este un lucru pe care autoritățile occidentale îl iau extrem de serios atunci când vine vorba de infrastructură. Și, de aceea, de exemplu COMSA, nu și-ar permite niciodată sa comită în țara ei de origine (Spania) bătaia de joc pe care a comis-o în România la construcția autostrăzii Lugoj – Deva Lot 3, tronson pe care nimic nu e sigur, de la versanții care curg, la terasamentul care conține mâl și vegetație putrezită.

Deși susținem CNAIR în demersul de a refuza recepția tronsonului de autostradă Lugoj – Deva Lot 3, criticăm în același timp dubla măsura de a recepționa Lugoj – Deva Lot 4, care așa cum am arătat încă de acum doi ani (https://www.construim-romania.ro/2017/07/30/un-nou-aciliu-la-bretea-muresana/ ) are probleme grave structurale și a fost construit cu soluții inadecvate, ceea ce va duce rapid la tasări în exploatare ale terasamentului absurd de înalt, pe lângă riscul prăbușirii versantului de la Bretea Mureșană peste autostrada A1..

Problemele grave de calitate a construcției de pe Loturile Lugoj – Deva Lot 3 și Lot 4 nu fac decât să se adauge șirului din ce in ce mai lung de puncte in care A1 este amenințată să se surpe sau să fie îngropată de versanți.

Este timpul ca România să nu mai accepte autostrăzi de mâna a doua!

Așa cum se poate observa, din pozele atașate, există numeroase probleme cu Lotul 3, probleme cunoscute de mai mult timp, unele încă din fazele incipiente ale construcției când efectiv terasamentul o lua la vale, dar care nu au fost remediate sau au fost prost adresate de către constructor, precum: scurgeri de apă prost sau incomplet realizate, terasament afectat de scurgerile de apă, apă care izvorăște din terasamentul autostrăzii, porțiuni cu „valuri” și alte probleme.

Astfel, solicităm pe această cale CNAIR să facă publice rapoartele cu neconformitățile de pe Lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva, precum și Anexa de la momentul recepției Lotului 4 ale aceleași autostrăzi.

Dezbateți subiectul la https://dezbate.construim-romania.ro/t/a1-nadlac-timisoara-lugoj-deva/131/227

Poze realizate de CNAIR și Rufius Stefani

About The Author

Related posts